Daca n-am mai scris...

Daca nu am mai scris in ultima vreme este pentru ca putinul meu timp liber l-am dedicat MUNCII. :)) cum suna...

Da, m-am apucat de realizat accesorii si bijuterii si imi place foarte mult. Si in loc sa dorm, de la 11.30 cand culc fetele pana pe la 1.30, 2 sau 3 dimineata lucrez. Culmea este ca nu ma simt obosita ci plina de energie si chef de realizat muuuuuuuulte lucruri frumoase.

Daca vreti sa vedeti ce am realizat, va astept cu multa placere la www.ludikahandamde.ro

Nostalgic/nostalgici

Dupa Revolutie, s-a tot folosit si inca se mai foloseste expresia de "nostalgici comunisti" pentru a-i descrie pe aceia care considera viata din timpul regimului comunist mai buna decat cea post-decembrista.

La inceput, imediat dupa Revolutie, erau putini. Sau asa stiam/vedeam eu cu ochii mei de copil. Pe bunicii mei eu nu i-am vazut niciodata plangandu-se de nimic, treceau prin probleme pas cu pas, cu seninatate si rabdare. Asta poate si pentru ca au avut vietile cele mai incercate: amandoi au trecut prin razboi, logodnicul bunicii mele a murit pe front, tataie a luptat de asemenea pe front, apoi a fost dus la munca silnica pe Defileul Jiului, apoi au trait toata perioada comunista. Sau poate asa erau ei, o generatie de oameni dispusi sa indure fara multe cuvinte. Cert e ca nu regretau pe fata nimic.

Apoi generatia parintilor mei era prea prinsa in valtoarea schimbarii, a micilor afaceri, a comertului cu sarbii etc. Si ei o generatie de sacrificiu. Care acum, ajunsa la batranete, au inceput sa devina nostalgici. Desi ai mei au fost mereu votanti "de dreapta". Acum sunt dezamagiti si scarbiti de hotia generalizata a celor care s-au succedat la putere. Si ii vad nostalgici dupa un regim aberant care desi ii punea sa stea la 5 cozi zilnic de la 4 dimineata fie vara fie iarna, le asigura un loc de munca, Romania avea industrie blah blah.

Si ma intreb daca nu cumva la fel vom fi si noi nostalgici dupa anii acestia.

Caci eu cred ca ei de fapt sunt nostalgici dupa tinerete. Dupa frumoasa tinerete si atat. Dupa timpurile cand toata lumea era a lor, erau in putere si aveau o viata inainte. 

Poate si eu voi fi asa. Acum nu sunt. Desi vad ca multi din generatia mea sunt. Cei care considera ca ei au trait o copilarie cu adevarat fericita, cu jocuri pe maidanul de langa bloc, fara jocuri pe calculator sau tableta. Eu nu cred asta. Chiar deloc. E ca si cum n-as crede in beneficiile pe care le aduce o masina de spalat vase. Pur si simplu se schimba timpurile, lumea e in schimbare mereu, copiii din ziua de azi sunt altfel. Ei sunt adaptati timpului lor, noi incet incet ne indepartam de ceea ce se cere de la oamenii timpului actual, incet incet ne indreptam spre a fi ca parintii nostri. E un ciclu in care suntem prinsi fara sa vrem.

Eu imi doresc sa imbatranesc pastrandu-ma actuala, dar eu stiu cum va fi? 

Zi cu ploaie

Stau intinsa in pat langa E pe care tocmai am adormit-o. Si nu ma ridic inca. Stau si ascult cum in cealalta camera mama se joaca atat de frumos cu I. Canta mult, a invatat-o multe cantece pentru copii si e foarte incantata (Vine rata si Iepuras cocolas, nu coconas sunt marile hituri).

Se joaca. Cu papusile, le imbraca, le dezbraca, le dau sa manance si le culca. Cu lego construiesc case si gradini. Cu animalutele care vorbesc intre ele. Citesc. Nasturel, partea din Winnie, melcusorul cand incepe ploaia, cartile cu Miffy iepuroaica. Se joaca de-a baubau-l. Asta inseamna ca se fugaresc prin casa.
Si imi plac chicotelile ei, fericirea pe care o simt in toata faptura ei si sunt si eu fericita. Cu mica locomotiva pufaind langa mine si cu furtuna navalnica din camera alaturata.
Asa ca mai stau sa ascult.

Puiul de om si mainile de mama

In timp ce curatam cu toata viteza de care dispun o para pentru piureul de fructe al bebelusei mele si ea urla in scaunul de masa, ma gandeam ce bine ar fi daca as avea 10 maini. Cu doua as curata para, cu doua marul, cu doua, cu doua as blendui fructele, cu doua as lua-o din scaun ca sa nu mai planga si cu alte doua as aspira prin casa. Ba nu, stai ca de aspirat se poate si cu una si cealalta mana as folosi-o s-o tin pe ea in brate. Bine, sa nu mai zicem ca mi-ar trebui o mana si pentru sters praful, inca una pentru curatat baile si as fi cat de cat multumita. 

Aici vorbim doar despre cazul acestei dimineti cand sotzu e plecat cu fie-mea mare la plimbare. Daca ar mai fi si I acasa si sotzul la serviciu, probabil ca mi-as dori mult mai multe maini.

Tot numarand eu de cate maini as avea nevoie, iata ca am si terminat piureul si ma grabesc spre scaunul in care ma asteapta cu gura deschisa Puiul.

Spor la treaba :)

Petrecere!!!

Sambata am fost cu mic cu mare la o petrecere de copii. Ale mele printre cele mai mici. I s-a integrat foarte repede, atat de repede incat toate cele 5 ore petrecute acolo aproape ca nu m-a bagat in seama nici pe mine nici pe taica-su. O fi bine, o fi rau? Din ce am citit cica ar fi bine sa stea putin lipita de piciorul tau cand ajunge intrun loc strain cu multi oameni. Ar fi o dovada de atasament sigur fata de parinti. De data asta se pare ca i-a placut acolo mai mult decat in bratele lu maica-sa. Erau jucarii noi, erau copii...

Au venit si un magician si o Craiasa a Zapezii care le-au facut diverse jocuri. Destul de ok, adica a fost pentru prima data cand am vazut-o pe fie-mea mare conformandu-se la a sta jos cu toti ceilalti copii sau a raspunde la intrebarile Craiesii (mai pe bebeluseasca deci tipa nu prea a inteles mare lucru).

Cand a venit partea cu pictatul pe fata, a stat chiar langa Craiasa in timp ce ii picta pe ceilalti sa vada ce si cum face. In timpul asta, in capul meu se dadea o lupta intre a o lasa sa se picteze si a nu o lasa. Nu prea imi place faza asta de la petrecerile de copii cu pictatul pe fata. Lor le place, stiu! Dar mi se par atat de uratei copiii pictati pe fata, le strica toata frumusetea lor inocenta. Whatever! Fie-mea a stat acolo foarte atenta la ce picturi executa Craiasa si, cand a venit si randul ei, s-a asezat cuminte pe scaunel si ma gandeam "ia uite ce ii place". Craiasa o intreaba ce vrea sa fie printesa sau pisicuta, ea spune printesa. Pune putina vopsea pe pensula si ii spune sa stea cuminte s-o picteze pe fata. N-a reusit sa ii faca decat o floricica. A fost de ajuns, fie-mea s-a ridicat si a plecat. Cred ca nu i-a placut senzatia de umed pe piele, habar n-am. Pfiuuu, am scapat! E singura nepictata dar cert e cea mai frumoasa, zice mama cioara.

In rest, s-au alergat, s-au ascuns, s-au mai si jucat cu niste legouri si caluti. De mancat, I nu a mancat mai nimic. Am alergat dupa ea putin cu niste friptura de pui dar a luat doar doua guri. De tort nici macar nu s-a aratat interesata, chiar daca i-au oferit farfuria cu tort aferenta fiecarui copil. Oricum nu i-as fi dat, dar m-a menajat de calmat un copil care isi doreste ceva si nu e lasat sa aiba acel lucru.

Parintii au fost degajati sau mai putin degajati, in general mamicile erau cu copiii iar barbatii afara la gratar. Bleah, nu imi place treaba asta asa ca barbatu-meu a stat destul de mult ori cu una ori cu alta.

Cealalta fie-mea era si ea pe acolo. Pe jos, busilea. Pentru ca busileste!!! Mai tarziu cu 2 saptamani decat a busilit I, adica la 8 luni si o saptamana dar e super ok. Ca o paranteza, ieri intindeam niste rufe pe rastel in sufragerie si ea a venit singurica de unde am lasat-o in celalalt colt al sufrageriei pana la mine. Vine asa dupa tine, ca un catelus. Am observat ca si dupa taica-su se deplaseaza prin casa. E destul de distractiv si surprinzator pentru mine s-o vad asa. Parca mai ieri era un bebelus de o luna cu ochii fara nicio expresie pe care unde il lasai acolo statea.

Ca o concluzie, pe mine m-au obosit teribil cele 5 ore, dar pentru ele a fost foarte ok. E si normal sa fie asa, nu?

Cand afara e-nnorat (post foarte scurt)

Ea: Mami, de ce nu e soare?

Eu: Ba e, mami, dar nu se vede din cauza norilor.

Ea: Soarele se ascunde dupa nori.

Eu: De cine se ascunde?

Ea: De frunze.

SF...

Dragi parinti

Dragi parinti,

Astazi va voi povesti ceva despre mine si va voi adresa o mare rugaminte.

Am fost un copil gras. Nu de la inceput, adica pana in clasa I am avut o constitutie normala dar cu tendinte de ingrasare. Apoi am explodat. Incetul cu incetul pana in clasa a IX a cand cantaream 80 kg. Si de atunci a inceput lupta mea continua cu greutatea dar asta e o alta poveste. Revenind la copilarie, nimeni din cei din jurul meu nu au fost alarmati de luarea mea in greutate. "Las-o, mama, ca pofteste si ea, e si ea copil" etc. Nu acuz pe nimeni, si bunicii si parintii ma iubeau, pe timpul lor a fi un copil grasun era ok.

Acum insa nu mai e asa. Avem destula informatie sa stim ca nu este ok sa fii supraponderal. Nici adult, dar mai ales copil. Si cu toate astea, astazi la locul de joaca, m-am cutremurat sa vad atatia copii grasi. Le ieseau burticile prin bluze, picioare grase. Si nu vorbesc de bebelusi, vorbesc de copii de 2 pana pe la 10 ani. 

Asa ca va rog din tot sufletul nu va mai scapati copiii in borcanul cu dulciuri, in castronul cu paste, in codrii de paine si in orice exces de orice fel.
Sunt si voi ramane propovaduitoarea unui stil alimentar sanatos pentru fetele mele. Si sper sa le feresc de tentatiile de la gradinita, scoala si alte locuri unde copiii consuma alimente procesate, pline de zahar, grasimi si Euri. Sunt constienta ca nu vor putea trai intro bula fara sa se atinga de ele, dar voi incerca sa le invat pe fetele mele ce inseamna mancare sanatoasa. Cat de cat sanatoasa.

Nu zic ca toti trebuie sa fim la fel dar, va rog, limitati-le accesul/cantitatea la/de dulciuri si fainoase consumate. Sunt copii si sunt nevinovati si ei sunt viitorul.
Va multumesc.