Zi cu ploaie

Stau intinsa in pat langa E pe care tocmai am adormit-o. Si nu ma ridic inca. Stau si ascult cum in cealalta camera mama se joaca atat de frumos cu I. Canta mult, a invatat-o multe cantece pentru copii si e foarte incantata (Vine rata si Iepuras cocolas, nu coconas sunt marile hituri).

Se joaca. Cu papusile, le imbraca, le dezbraca, le dau sa manance si le culca. Cu lego construiesc case si gradini. Cu animalutele care vorbesc intre ele. Citesc. Nasturel, partea din Winnie, melcusorul cand incepe ploaia, cartile cu Miffy iepuroaica. Se joaca de-a baubau-l. Asta inseamna ca se fugaresc prin casa.
Si imi plac chicotelile ei, fericirea pe care o simt in toata faptura ei si sunt si eu fericita. Cu mica locomotiva pufaind langa mine si cu furtuna navalnica din camera alaturata.
Asa ca mai stau sa ascult.

Puiul de om si mainile de mama

In timp ce curatam cu toata viteza de care dispun o para pentru piureul de fructe al bebelusei mele si ea urla in scaunul de masa, ma gandeam ce bine ar fi daca as avea 10 maini. Cu doua as curata para, cu doua marul, cu doua, cu doua as blendui fructele, cu doua as lua-o din scaun ca sa nu mai planga si cu alte doua as aspira prin casa. Ba nu, stai ca de aspirat se poate si cu una si cealalta mana as folosi-o s-o tin pe ea in brate. Bine, sa nu mai zicem ca mi-ar trebui o mana si pentru sters praful, inca una pentru curatat baile si as fi cat de cat multumita. 

Aici vorbim doar despre cazul acestei dimineti cand sotzu e plecat cu fie-mea mare la plimbare. Daca ar mai fi si I acasa si sotzul la serviciu, probabil ca mi-as dori mult mai multe maini.

Tot numarand eu de cate maini as avea nevoie, iata ca am si terminat piureul si ma grabesc spre scaunul in care ma asteapta cu gura deschisa Puiul.

Spor la treaba :)

Petrecere!!!

Sambata am fost cu mic cu mare la o petrecere de copii. Ale mele printre cele mai mici. I s-a integrat foarte repede, atat de repede incat toate cele 5 ore petrecute acolo aproape ca nu m-a bagat in seama nici pe mine nici pe taica-su. O fi bine, o fi rau? Din ce am citit cica ar fi bine sa stea putin lipita de piciorul tau cand ajunge intrun loc strain cu multi oameni. Ar fi o dovada de atasament sigur fata de parinti. De data asta se pare ca i-a placut acolo mai mult decat in bratele lu maica-sa. Erau jucarii noi, erau copii...

Au venit si un magician si o Craiasa a Zapezii care le-au facut diverse jocuri. Destul de ok, adica a fost pentru prima data cand am vazut-o pe fie-mea mare conformandu-se la a sta jos cu toti ceilalti copii sau a raspunde la intrebarile Craiesii (mai pe bebeluseasca deci tipa nu prea a inteles mare lucru).

Cand a venit partea cu pictatul pe fata, a stat chiar langa Craiasa in timp ce ii picta pe ceilalti sa vada ce si cum face. In timpul asta, in capul meu se dadea o lupta intre a o lasa sa se picteze si a nu o lasa. Nu prea imi place faza asta de la petrecerile de copii cu pictatul pe fata. Lor le place, stiu! Dar mi se par atat de uratei copiii pictati pe fata, le strica toata frumusetea lor inocenta. Whatever! Fie-mea a stat acolo foarte atenta la ce picturi executa Craiasa si, cand a venit si randul ei, s-a asezat cuminte pe scaunel si ma gandeam "ia uite ce ii place". Craiasa o intreaba ce vrea sa fie printesa sau pisicuta, ea spune printesa. Pune putina vopsea pe pensula si ii spune sa stea cuminte s-o picteze pe fata. N-a reusit sa ii faca decat o floricica. A fost de ajuns, fie-mea s-a ridicat si a plecat. Cred ca nu i-a placut senzatia de umed pe piele, habar n-am. Pfiuuu, am scapat! E singura nepictata dar cert e cea mai frumoasa, zice mama cioara.

In rest, s-au alergat, s-au ascuns, s-au mai si jucat cu niste legouri si caluti. De mancat, I nu a mancat mai nimic. Am alergat dupa ea putin cu niste friptura de pui dar a luat doar doua guri. De tort nici macar nu s-a aratat interesata, chiar daca i-au oferit farfuria cu tort aferenta fiecarui copil. Oricum nu i-as fi dat, dar m-a menajat de calmat un copil care isi doreste ceva si nu e lasat sa aiba acel lucru.

Parintii au fost degajati sau mai putin degajati, in general mamicile erau cu copiii iar barbatii afara la gratar. Bleah, nu imi place treaba asta asa ca barbatu-meu a stat destul de mult ori cu una ori cu alta.

Cealalta fie-mea era si ea pe acolo. Pe jos, busilea. Pentru ca busileste!!! Mai tarziu cu 2 saptamani decat a busilit I, adica la 8 luni si o saptamana dar e super ok. Ca o paranteza, ieri intindeam niste rufe pe rastel in sufragerie si ea a venit singurica de unde am lasat-o in celalalt colt al sufrageriei pana la mine. Vine asa dupa tine, ca un catelus. Am observat ca si dupa taica-su se deplaseaza prin casa. E destul de distractiv si surprinzator pentru mine s-o vad asa. Parca mai ieri era un bebelus de o luna cu ochii fara nicio expresie pe care unde il lasai acolo statea.

Ca o concluzie, pe mine m-au obosit teribil cele 5 ore, dar pentru ele a fost foarte ok. E si normal sa fie asa, nu?

Cand afara e-nnorat (post foarte scurt)

Ea: Mami, de ce nu e soare?

Eu: Ba e, mami, dar nu se vede din cauza norilor.

Ea: Soarele se ascunde dupa nori.

Eu: De cine se ascunde?

Ea: De frunze.

SF...

Dragi parinti

Dragi parinti,

Astazi va voi povesti ceva despre mine si va voi adresa o mare rugaminte.

Am fost un copil gras. Nu de la inceput, adica pana in clasa I am avut o constitutie normala dar cu tendinte de ingrasare. Apoi am explodat. Incetul cu incetul pana in clasa a IX a cand cantaream 80 kg. Si de atunci a inceput lupta mea continua cu greutatea dar asta e o alta poveste. Revenind la copilarie, nimeni din cei din jurul meu nu au fost alarmati de luarea mea in greutate. "Las-o, mama, ca pofteste si ea, e si ea copil" etc. Nu acuz pe nimeni, si bunicii si parintii ma iubeau, pe timpul lor a fi un copil grasun era ok.

Acum insa nu mai e asa. Avem destula informatie sa stim ca nu este ok sa fii supraponderal. Nici adult, dar mai ales copil. Si cu toate astea, astazi la locul de joaca, m-am cutremurat sa vad atatia copii grasi. Le ieseau burticile prin bluze, picioare grase. Si nu vorbesc de bebelusi, vorbesc de copii de 2 pana pe la 10 ani. 

Asa ca va rog din tot sufletul nu va mai scapati copiii in borcanul cu dulciuri, in castronul cu paste, in codrii de paine si in orice exces de orice fel.
Sunt si voi ramane propovaduitoarea unui stil alimentar sanatos pentru fetele mele. Si sper sa le feresc de tentatiile de la gradinita, scoala si alte locuri unde copiii consuma alimente procesate, pline de zahar, grasimi si Euri. Sunt constienta ca nu vor putea trai intro bula fara sa se atinga de ele, dar voi incerca sa le invat pe fetele mele ce inseamna mancare sanatoasa. Cat de cat sanatoasa.

Nu zic ca toti trebuie sa fim la fel dar, va rog, limitati-le accesul/cantitatea la/de dulciuri si fainoase consumate. Sunt copii si sunt nevinovati si ei sunt viitorul.
Va multumesc.

Daca primul e racit, raceste si al doilea

Cel putin asa ni s-a intamplat noua pana acum in cele doua ocazii de raceala ale copilei nr. 1. 

Prima data, acum 2 luni, febra nr 1, la un interval de 3 zile, febra si nr.2. Atunci am fost si in dubii daca nu cumva e febra de la vaccinul de 6 luni. Bine, febra micuta, 38.4...nu le-am administrat nimic. M-a si ajutat Dumnezeu dar pana acum la 2 ani si 7 luni, i-am dat o singura data Nurofen ca avea 39.9 temperatura luata in ureche. Eu sunt cam impotriva abuzului de medicamente.

Acum, fie-mea mare are muci de vreo trei zile. Ieri m-a lovit si pe mine dar doar o racaiala in gat si azi noapte a prins si bebelina mucii. La ea sunt fantana. 

Asa ca eu nu stiu cum e asta cu anticorpii, cu alaptarea ca la noi nu merge. Le prinde pe toate ale sora-sii. Oricum ar fi, a venit toamna cu virusii ei cu tot! De-abia incepe distractia :)

Nu mi-e frica de Bau Bau!

"I-auzi, ce se aude? Cine e/cine bate la geam? Pleaca, Bau Bau-le de aici ca I e cuminte!" Cam asa e monologul lu maica-mea. De fiecare data cand fie-mea mare face vreo "prostie". De fiecare data ii spun sa o lase in pace cu Bau Bau-l, ii spun lu fie-mea ca mamaie glumeste, ca nu exista niciun Bau Bau. Habar n-am daca are vreun efect asupra fie-mii ce ii zic eu ca asupra maica-mii sigur n-are. "Lasa ca stiu eu ce fac! Si voua (mie si lu sorumea) va faceam la fel! Tu parca nu te speriai dar lu soru-ta ii era frica!" Minunat! Probabil ca asta era idealul, frica=copil cuminte. Doar denumirea difera. Ala de il pomeneau in copilaria mea se numea Piciorongila si locuia in beci. Pe soru-mea am auzit-o cu alta denumire, Caraconcea. Tare! Ca si ea o sperie pe fie-mea cu din astea. Sper ca doar ea, fie-mea, sa fie desteapta si sa ma asculte pe mine. Nu pare speriata, ce-i drept dar Dumnezeu stie ce o fi in capul ei.