Da, da, chiar asa e. Cred ca exceptia o ghiciti cu totii, este vorba de dragostea parintilor pentru copiii lor si a copiilor pentru parintii lor. Eu aici ma refer la oameni zdraveni la cap, nu la indivizi care nu-si vorbesc cu anii, se bat sau se omoara. Am testat asta cu neconditionatul pe pielea mea, o data din postura de copil si am vazut ca oricate magarii mi-ar face ai mei, tot ii iert in secunda doi. Sau invers, adica ei ma iarta in secunda doi. Apoi din postura de parinte, fetele mele sunt fetele mele, orice ar face :). Si vad si la fie-mea mare ca poate nu sunt eu prea funny si nu prea ma joc cu ea dar ea ma iubeste. Neconditionat.
In schimb, pe ceilalti ii iubeste mai mult sau mai putin in functie de timpul pe care i-l aloca, in functie de atentie, de jocurile pe care i le ofera. Asta conteaza pentru ea in momentul asta. Joaca. Nu cat de bine i-ai gatit, sau ca i-ai cumparat nu stiu ce.
La fel cum si noi, adultii, iubim in functie de ce avem nevoie. De exemplu, ne alegem partenerul de viata deoarece un cumul de trasaturi ale acestuia ne face fericiti. Sau vrem sa simtim stabilitate(financiara, sentimentala). Oricum ar fi, iubirea asta nu e neconditionata. Se poate distruge. Cu o vorba sau mai multe, cu un fapt sau mai multe. E foarte sensibila si delicata. Asa ca trebuie sa avem grija de ea si sa oferim oamenilor de langa noi exact ce au ei nevoie. Unii zic ca sa oferi dragoste, ca sa primesti dragoste. E prea general. La nivel tangibil, trebuie sa le oferi ce au nevoie. Oare e greu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu